Filmul, care durează 2 ore și 17 minute, pare că combină mai multe filme de groază, cu diferitele mistere care apar unul câte unul.
Rezumatul oficial al filmului The Empty Man:
„După ce un grup de adolescenți dintr-un mic oraș din Midwest a început să dispară misterios, localnicii cred că este opera unei legende urbane cunoscută sub numele de Omul gol. Pe măsură ce un polițist pensionar investighează și se luptă să dea sens poveștilor, el descoperă un grup secret și încercările lor de a convoca o entitate oribilă, mistică și în curând viața sa – și a celor apropiați – sunt în pericol de moarte. ”
The Empty Man (2020) – Prezentare
“The Empty Man” ne prezintă povestea a patru excursioniști care explorează zona îndepărtată a Bhutanului (Himalaya), iar unul dintre ei aude șoapte înspăimântătoare în jur.
Pe măsură ce acel membru al grupului se apropie de marginea unei stânci, descoperă intrarea într-o peșteră, în care cade din neatenție. În interiorul peșterii, descoperă că stă cu picioarele încrucișate, cu fața la un schelet cu aspect nefast și șoptind un discurs de neînțeles. După ce este salvat din peștera groazei de către colegii săi, toți își găsesc refugiul din calea unei furtuni, într-o cabană din apropiere. Dar, odată ce au descoperit acele mistere, lucrurile merg din ce în ce mai rău.
Cei patru excursioniști rămân adăpostiți într-o cabană abandonată, iar furtuna devine în curând cea mai mică problemă, dintre problemele lor. După această introducere de 20 de minute, intră în scenă fostul polițist James Lasombra.
James Lasombra (James Badge Dale, The Standoff at Sparrow Creek, Hold the Dark) a fost polițist, dar acuma conduce un magazin de securitate și bea mult. Acest polițist are o trecut destul de întunecat. El este în căutarea unei eleve școlar care a dispărut și ar putea avea legătură cu ceea ce s-a întâmplat în Bhutan. În căutarea sa descoperă fragmente dintr-o fabulă care se numește “The Empthy Man”.
The Empty Man made me do it: Amanda, fiica prietenei sale Nora, care a trecut pe la magazin pentru a-l verifica a dispărut a doua zi, lăsând un mesaj cu sânge pe oglinda ei. Iar mama ei, i-a cerut fostului polițist să o caute. De aici începe adevărata aventura pentru James, care este pe cale să găsească mult mai mult decât și-ar fi putut imagina vreodată.
Fantomele ororilor din trecut!
Ororile din zilele noastre sunt greu de îndepărtat fără să simțiți un clișeu a ceea ce a venit înainte. Pe măsură ce The Empty Man se lansează în cinematografele goale, nu se poate să nu simțiți un sentiment profund de Deja vu în timp ce urmărești acest film.
Legenda spune că: „În prima noapte îl auzi, în a doua noapte îl vezi și în a treia noapte te găsește”.
The Empty Man (2020) – Review
Acțiunea filmului s-ar putea să pară un complot suficient de simplu. Cu toate acestea, filmul își păstrează misterele, încet și adesea criptic, dezvăluind indicii. Cea mai mare parte a filmului The Empty Man, ca și filmul AM1200, pare mult mai interesat de construirea atmosferei și de un sentiment palpabil de frică decât de a provocă șocuri directe. Dar pe măsură ce filmul progresează, la fel și investigația, descoperim că acesta este un film înfricoșător.
“The Empty Man” se simte că un concept horror, care face un film cu adevărat terifiant. Dar nu ajunge niciodată să-și completeze povestea. Având în vedere că antagonistul filmului se bazează pe un cult și în jurul acestuia, singura explicație pe care o oferă filmul pentru toată nebunia care se desfășoară nu este altceva decât o poveste ocultă.